Meniu Închide

Perspective despre Dumnezeu

 
 
     Cum este perceput acest Dumnezeu? Hai să vedem câteva perspective.  
 
     Cea cunoscută de toți la noi în Ortodoxie este în ideea că există un fel de Creator acolo sus, probabil ca o mare sferă de energie sau în gândirea unora un om gigantic în ceruri ce decide ce să se întâmple pe pământ și nu numai. Un creator unde oamenii își pun speranța că poate le va merge mai bine dacă se roagă la el. Aceasta este viziunea Creștină din prezent.
 
     Altă perspectivă este în ideea că Dumnezeu se regăsește în inima noastră. Dacă întrăm în inima acolo îl găsim pe Dumnezeu. Dar mai multe detalii nu am auzit de la cei ce susțin acest lucru fiind incompletă ca perspectivă.
 
     Altă viziune și cea mai apropiată de adevăr din punctul meu de vedere este aceea prin care Dumnezeu se află peste tot în tot și toate. Tot ce înseamnă viață și este viu, tot ce ne înconjoară reprezintă această Conștiință absolută. Conștiință ce se regăsește în mine, în tine, în animalele din jurul tău, în fiecare demon, înger, extraterestru și planetă. Totul este una, șțiți vorba.
 
     Această viziune o consider mai aproape de adevăr. Sigur că pentru a o înțelege este necesar să întrăm intr-o trăire interioară din care să ne simțim una cu viața, că suntem în fiecare ființă vie din acest univers, că însuși universul suntem chiar noi. Aici începe adevăratul proces de Co-Creere. Prin a te ruga undeva la un dumnezeu imaginr nu faci nimic altceva decât să-ți pierzi puterea personală pentru niște iluzii. Tu eșți creatorul vieții tale și a celor din jurul tău, și ai nevoie să-ți aminteti că eșți această Conștiință Absolută și să-ti creezi viața pe care ti-o dorești cu adevărat din adâncul inimii tale.
 
Full în clipul video de pe YouTube.