Meniu Închide

Despre Umbră

Îmi vine să vă spun ceva despre Umbră.
 
Ce este umbra?
 
Este acea parte din noi pe care nu o acceptăm și o renegăm. Negăm că noi am putea fi așa cumva.
Este acea parte din noi pe care nu vrem ca ceilalți să o vadă.
Este acea parte din noi pe care nu o înțelegem și o respingem. Ne este frică de ea și de consecințele ei.
Este acea parte din noi căreia nu-i vedem valoarea, sensul în viață și calitățile pozitive.
 
Este compusă din gânduri, sentimente și emoții pe care le considerăm prea dureroase sau rușinoase pentru a le accepta.
 
Cum se formează Umbra?
 
De obicei se formează în copilărie dar nu este o regulă.
Haideți să vedem un exemplu: Ai 5 ani, începi să vorbeșți cu oamenii de la nivelul tău și să le dai sfaturi despre anumite lucruri. La un moment dat vine mama ta la tine și-ti spune “Taci din gură că ești fraier și nu ști ce zici”. Aici copilul se poate închide și își poate pierde simțul libertății de exprimare. În loc să-și sporească potențialul de profesor el îl ascunde undeva. Din acest motiv își creează o umbră a unui adult deștept care știe ce zice și ce face. Umbră ce are în spate rana faptului că nu este suficient de matur și deștept ca să învețe oamenii.
 
Ei bine această mască a seriozității o arătăm celorlalți dar ascundem în noi faptul că putem să fim și imaturi și fraieri în anumite domenii ale vieții. Masca pe care ne-o punem este doar pentru a cerșii iubirea pe care nu am primit-o cândva.
 
Ce reprimăm în viața noastră. Ajungem chiar noi să facem acel lucru. I știți pe cei care zic că hoția este ceva josnic iar după ajung chiar ei să facă asta? De ce ajung acolo? Că să-și înțeleagă umbra și să o biruie. Ceea ce judeci/urăști ajungi chiar tu să devii.
 
De ce apare umbra în viața noastră?
 
Apare ca o lecție. Sigur că mama lui nu i-a spus degeaba când era mic asta. El sigur a venit cu misiunea de a învăța oamenii și de a fi matur și responsabil. Iar tocmai această Rană îi poate pune frână la a spune prostii pe gură și la a gândii de 2-3 ori înainte să ia o decizie. La un moment dat când își învață lecția apare și vindecarea cu integrarea acestei Umbre. Dar rețineți umbra nu se integrează complet decât după ce lecția este înțeleasă.
 
Nu putem să înțelegem ce înseamnă să fim deștepți dacă nu înțelegem mai întâi ce înseamnă să fim proști. Și nu putem să devenim deștepți până când nu acceptăm și umbra faptului că nu avem cum să le știm pe toate și putem să fim și proști în anumite condiții.
 
Doi oameni pot trăii același eveniment dar să-l interpreteze și să reacționeze diferit. Umbra vrea ne invață să vedem viața dintr-o altă perspectiva. Din perspectiva înțeleaptă în care înțelegem umbra și o putem integra. Cu cât negăm mai mult propria umbră cu atât suntem mai mult în război cu noi înșine.
 
Cum identificăm Umbra?
 
Cea mai simplă formă este prin Oglinzi. Ce judeci cel mai mult la oameni? Aceea este umbra ta.
Întâlnești des și te enervează oamenii leneși? I judeci? Sigur că ai și tu acest aspect în interiorul tău pe care nu vrei să-l vezi că este acolo și să-i înțelegi sensul.
 
Alt exemplu. Îți zice cineva că ești leneș. Iar pe ține te apucă furiile și toate stările când auzi asta? De ce? Nu pentru că celălalt este fraier și se trezește vorbind ci pentru că in tine se regăsește leneșul pe care nu vrei să-l accepți. Iar aici trebuie să fiți sinceri cu voi. Nu să clocotiți pe interior dar să spuneți “Ei lasă, vorbește și el aiurea.”
 
Mai sunt și alte tehnici prin care putem identifica o umbră precum o astrogramă, meditații și altele pe care nu o să le punem în acest articol.
 
Cum integrăm o Umbră?
 
Cine nu vrea să arate acel întuneric? Ego care vrea să supraviețuiască. Știe că dacă o să-și arate slăbiciunea (umbra) atunci el se va dizolva și implicit și umbra se va ilumina. Ori controlăm noi umbra ori ne vom identifica cu ea și o să pierdem scopul evoluției noastre.
 
Rețineți că există doar o singură Conștiința iar tot ce vedem în exterior înseamnă că am regăsit și în interiorul nostru. Diferența se face la modul în care reacționăm. Ori identificăm pur și simplu o umbră în ceilalți și reacționăm Înțelept prin Compasiune. Ori ne proiectăm chiar noi propriile umbre pe ceilalți și devenim haotici. Exemplu: Un om care vede numai probleme de rezolvat în exterior și le vede pe ale lui de fapt. Un om care vede doar Lumina și o singură Conștiința într-o singură mișcare, este um om Luminat.
 
Să ne întoarcem la exemplul de mai sus cu copilul ce s-a simțit imatur și fraier ca să învețe el pe alții. Haideți să vedem cum integrăm această umbră.
 
Mai întâi indentificăm care este lecția de viață pentru care s-a format această umbră. Păi lecția de viață o regăsim în faptul că vorbește fără să cunoască și lucruri pe care nu le-a înțeles nici el. Deci ca să depășească umbra, primul pas este să învețe când să vorbească și ce să vobească cu oamenii. Cum ne dăm seama de lecție într-o umbră? Păi fix ce ne-a afectat atunci când ne-am format masca ne arată și lecția. Ce reproș am primit când ne-am simțit varză și ne-am format rana? Aia este lecția.
 
Următorul pas care este? După ce am conștientizat lecția și am înțeles-om, a venit momentul să ne întoarcem în copilărie și să facem pace cu umbra. Trebuie să-i înțelegem durerea copilului interior și să-l îmbrățișăm cu gândirea de adult. Să-l înțelegem că el vrea să se afirme și că are potențialul de profesor doar că a facut buba ca să înțeleagă cum să și-o folosească constructiv. Pur și simplu luați umbra în brațe și trimiteți iubire.
 
Aici umbra pare că s-a integrat. Din acest moment nu o să mai judecați oamenii care vorbesc aiurea în tramvai. Pentru că nu vă mai proiectați umbrele pe ei. Și nici nu o să vă mai afecteze când cineva zice că vorbiți aiurea. Pentru că ați înțeles diferența între a vorbii aiurea și a vorbii înțelept. Ați acceptat și umbra faptului că puteți să vorbiți și aiurea din dorința de afirmare. Și gata. Asta e tot, s-a integrat umbra. Nu rămâne decât să vă bucurați de lectia înteleasă.
Dacă ai aprins Lumina în fundul Iadului atunci ai câștigat jocul cu viața.
 
Mulțumesc 🙏