Meniu Închide

Despre Compasiune/Clarificare vs Mila/Compatimire

Despre Compasiune/Clarificare vs. Milă/Compătimire

Scurt şi la obiect.

Ce este compasiunea?

     Compasiunea apare doar atunci când te poţi pune în pielea cuiva şi îl poţi înţelege. Iar asta o poţi face doar când cunoşti adevărul sinelui. Şi nu poţi cunoaşte adevărul dacă tu nu te cunoşti pe tine însuţi. Prin compasiune poţi înţelege suferinţa unui om şi îl poţi ajuta să-şi clarifice problema.

     Spre exemplu, un om suferă că nu are o relaţie. Astfel tu cunoşti problema din situaţia respectivă, te pui în pielea lui şi îi poţi clarifica problema. De ce nu are o relaţie şi cu ce soluţie poţi veni. Poţi vedea că oamenii se află într-o suferinţă din cauza ignoranţei şi a faptului că nu cunosc adevărul… adică nu se cunosc pe sine. Aici poţi veni cu soluţii spirituale şi să le clarifici această problemă pentru ca ai o înţelegere superioară asupa situaţiei. Poţi vindeca un om prin compasiune atunci când acesta este pregătit şi în acord cu sinele superior. Compasiunea apare din înţelegerea vieţii şi a sinelui. Altminteri, nu se numeşte compasiune ci milă şi compătimire despre care discutăm imediat.

Ce este mila?

     Mila este un sentiment de vibraţie joasă provenită din orgolii şi ego exacerbat. Spre exemplu, vezi un sărac pe stradă şi îţi stârneşte un sentiment de milă. Acest sentiment de milă este de fapt un sentiment de judecată faţă de acel sărac. Tu te vezi mai bogat şi pe el îl judeci ca fiind sărac. Dar câţi ţin cont oare de faptul că unele spirite şi-au ales în viaţa aceasta să fie săraci… Sau alţii poate nu… şi au nevoie de compasiunea ta şi să le clarifici de ce se află în situaţia în care sunt şi să aduci o soluţie. Dar nu poţi cunoaşte asta decât dacă ajungi la un anumit nivel de înţelegere asupra vieţii, să vezi dacă omul respectiv se află într-o reală suferinţă sau este doar judecata ta.

     O altă formă de compătimire apare atunci când cineva se plânge la tine din diverse motive iar tu intri în energia lui şi începi să-i plângi şi tu de milă. Vine o fată şi se plânge la tine că s-a despărţit de iubit… şi tu zici ”dă fată, ştiu”, ”ce porc”… ”ce nesimţit”… fără să înţelegem aspectele sinelui asupra acestui eveniment. Şi aici unde este înţelegerea şi soluţia? Păi nu este… este doar o formă de hai să nu facem nimic spre evoluţia noastră, să înţelegem situaţia în care ne aflăm, ci să ne plângem de milă unul altuia.

     O alta formă de milă (aş zice chiar viclenie) provenită din orgoliu este atunci când dai altora şi ai texte precum “Lasa că mie o să-mi dea Dumnezeu de 10 ori mai mult.”

     Încă o formă de generozitate sub dominanta milei apare atunci când ai stima de sine la pământ şi vrei să oferi celorlalţi mai mult că poate poate te vor aprecia ei pentru ceea ce eşti dacă tu nu poţi… eventual îi mai şi îndatorezi karmic cu sfaturile şi generozitatea ta necerută. Ştiţi de ce se întamplă asta? Pentru că omul nu se accepta pe sine aşa cum este, nu se iubeşte, nu se cunoaşte pe sine şi are tendinţa de a-i agresa pe ceilalţi cu generozitatea lui, poate poate îl vor înţelege ei şi îl vor preaslăvi.

     Ei bine, între milă şi compasiune se află o linie subţire. O linie subţire care poate fi înţeleasă doar când ai învăţat ambele monede şi cunoşti adevărul.

     Se mai spune că lecţiile pe şcoala Pământ se iau doar prin suferinţă.

     Noi vrem să temperăm această suferinţă provenită din lipsa de cunoaştere de sine şi să venim în sprijin cu un sistem unic de calcul asupra amprentei energetice şi a ceea ce sunteţi, pentru a avea o evoluţie spirituală conştientă şi ascensională. Vă aşteptăm în continuare la analize 👍

Vă Mulţumim şi Vă Iubim!  🙏 ❤️