Meniu Închide

Ce este Răul şi ce este Binele?

Morala dintre Rău şi Bine

raul si binele rai si iad dumnezeu vs satana

      Răul şi Binele privesc pe fiecare în parte în funcţie de lecţiile lui de viaţă şi de evoluţia spirituală. Pentru a ajunge Maestru Înălţat ai nevoie de mai multe experienţe şi reîncarnări, să înveţi ce este răul şi binele. Astfel că de cele mai multe ori eşti dus în ambele extreme pentru a le înţelege din toate unghiurile posibile.

Spre exemplu

     Gheorghe vine dintr-o karmă unde credeă că le ştie pe toate, că este cel mai deştept şi ducea un stil de viaţă haotic. Astfel, prin anumite aspecte în viaţa actuală, spiritul şi-a tras lecţii precum: să fie mai perfecţionist, să studieze mai mult, să gândească de două ori înainte să vorbească, să aibă grijă de sănătatea lui şi să-şi formeze o rutină. Fiind în uitare şi dualitate, acesta în mod cert nu îşi cunoaşte încărcătura karmică din alte vieţi iar în viaţa actuală crede că este rău să duci un stil de viaţă haotic şi să te crezi deştept fără să cunoşti despre ce vorbeşti. Pe lângă asta crede că este bine să fii perfecţionist, să rămâi mai introvertit, să nu te arunci cu capul în faţă, să citeşti mult şi să ţii cont de părerile celorlalţi.

     În partea cealaltă îl avem pe Nelu care vine dintr-o karmă dificilă, unde era foarte introvertit, avea stimă de sine mereu scăzută, exagera în a le face pe plac doar celorlalţi şi a studia mult pentru a nu-l considera ceilalţi fraier şi să rămană cu stima de sine la pământ. În mod cert în viaţa aceasta sinele superior a ales un plan de echilibru. Astfel că îl va face să fie mai entuziasmat, să îşi dea voie să îi înveţe şi să-i sfătuiască pe ceilalţi cu cunoaşterea pe care o are, să fie mai rebel şi să aibă şi el păreri, nu doar să fie de acord cu ceilalţi şi să le facă pe plac. Iar în cazul de faţă Nelu crede că este rău să fii aşa introvertit, să fii prea perfecţionist şi să faci pe plac celorlalţi. În schimb, este bine să ai un caracter rebel care îi îndrumă pe ceilalţi şi îi trage după el ca un lider.

     Observaţi?

Două cazuri opuse în care fiecare crede că răul celuilalt este binele lui şi binele celuilat este răul lui. Gheorghe îl judecă pe Nelu pentru că dă sfaturi la oameni şi se crede deştept, iar Nelu îl judecă pe Gheorghe pentru că este prea introvertit şi perfecţionsit. Astfel, fiecare se judecă unul pe altul în oglindă. De fapt, îşi judecă singuri aspectele  lor interioare pe care nu le înţeleg şi pe care le consideră a fi rele şi de la Satana sau bune şi de la Dumnezeu. De obicei, asta se întamplă în orice situaţie în care există o judecată pământească cu creierul, care nu vine din compasiunea inimii. Există o diferenţa între judecata inimii şi cea a minţii. Este vorba despre Compasiune vs. Milă.

     Aşadar, care este adevărul în situaţia de faţă? Ce este răul şi binele? Deci nu există un Rău sau un Bine absolut pe care să-l luăm ca dogmă. Fiecare este unic şi trebuie să se cunoască pe sine pentru a şti ce este răul şi binele. Ţineţi minte filozofia cu omul căzut din rai (unitate-inimă) tocmai pentru a cunoaşte răul şi binele (dualitate-creier).

     Dacă vreţi putem lua compasiunea ca fiind un bine absolut. Prin compasiune ne menţinem în dharma. Orice gând, emoţie, acţiune care nu este venită din compasiune ne genearază o karmă şi automat lecţii de viată mai mult sau mai puţin dificile.

Despre compasiune am discutat în acest articol Click.

     În concluzie, atât timp cat te afli în creier şi în dualitate vei găsi mereu ceva rău şi ceva bine. Atunci când te afli în inimă eşti în unitate, în compasiune, înţelegi planurile existenţiale şi pe fiecare în parte.

     Vă invităm să vă faceţi analiza amprentei energetice şi să vedeţi cu ce încărcătură karmică aţi venit, ce este rău şi bine pentru voi, soluţiile spre depăşirea lor şi intrarea în dharma/unitate. 👍

Vă Mulţumim şi Vă Iubim! 🙏 ❤️