„Să iubeșți pe aproapele tău că pe ține însuți” (Matei 22, 39)
Dacă noi nu putem să iubim un aspect din noi, nici celălalt nu o să-l poată iubi. Ba chiar vom oglindi în celălalt această problemă. Exemplu: nu putem să ne iubim pentru faptul că suntem leneși. Sigur că vom atrage un partener ce ne va critica pentru asta. Dacă nu chiar, o să oglindim și noi în partener faptul că este leneș și vom începe să-l judecăm/criticăm. Când facem pace cu noi vom avea pace și cu ceilalți.
Dorința de a-l schimba pe celălalt = egoism.
Asta înseamnă că vrem că celălalt să pună pe primul loc nevoile noastre și să-l cosinderăm responsabil pentru fericirea noastră, creând așteptări iluzorii față de el. Sigur că este opusul iubirii de sine. Și după cum vedeți, dacă noi nu ne iubim pe noi, nici pe ceilalți nu-i iubim.
Când noi ne iubim și ne acceptăm pe noi, îi oferim și celuilalt dreptul să fie ceea ce este, fără să avem așteptări de la el sau să căutăm a-l schimba.
Nu putem să primim decât atâta iubire cât ne oferim nouă.
Cu ce confundăm iubirea în relație:
– A fi dorit nu înseamnă că eșți și iubit. Înseamnă că pur și simplu celălalt te dorește pentru ceva și atât.
– Mila nu este iubire. Este doar sentimentul că îl vezi pe celălalt mai prejos și pe tine mai presus.
– A te sacrifica pe tine nu înseamnă că îl și iubeșți pe celălalt neapărat.
– Demonstrațiile în dragoste nu sunt totuna cu iubirea. Ele doar arată că vrem să ne asigurăm că celălalt înțelege că noi suntem alături de el.
– Pasiunea în dragoste nu este neapărat și iubire. Poate să vină din simplul foc al îndrăgostelii. Imediat ce se stinge s-a terminat și iubirea sau cum?
– Sexul, la fel, nu se face mereu cu iubire. Poți face simplu sex din pasiune și plăcere fără implicări emoționale sau de iubire.
– Mai ales posesivitatea, clar nu are treaba cu iubirea, ci cu frica de a nu-l pierde pe celălalt, adică de a nu-ți pierde fericirea. Pentru că îți predai propria fericire și iubire celuilalt, având așteptări de la el. Din posesivitate se naște și manipularea, teatrul, amenințarea, forțarea, “bolile accidentale”, spionatul, victimizarea, etc.
– Nici măcar cadourile nu sunt acte de iubire.
Bine, bine, păi și ce mai este iubirea de fapt? Majoritatea facem asta în relație…vrem să-i demonstrăm celuialt că-l iubim, să facem sex, să ne simțim bine, să ne facem puțini geloși, să arătăm că suntem devotați partenerului și să ne iubim cu pasiune. Cum adică nu are treaba cu iubirea? Și până la urmă nu este totul iubire?
Iubirea înseamnă să-i acorzi celuilalt dreptul să fie ceea ce este. Punct. Cele enumerate mai sus cu liniuță nu sunt altceva decât aspecte pe care le manifestăm de obicei atunci când suntem îndrăgostiți de celălalt.
Și ați observat? Cu cât îndrăgosteala dispare, cu atât facem mai puțin cele de mai sus. Cu atât suntem sătui de a face sex cu partenerul, de a-l ține din scurt, de a fi devotați lui, de a ne sacrifica pentru el, etc. Păi cum, dacă îl iubim de la început până la sfârșit….de ce dispare acestă pasiune? Deoarece ele doar fac jocul și ne învață să iubim cu adevărat. Sunt precum niște ustensile, nu iubirea în sine, asta trebuie să înțelegem. Exemplu: prin sex învățăm să ne conectăm cu partenerul și să-l înțelegem, prin devotamentul nostru învățăm să fim loiali partenerului, prin sacrificiul de sine în relație învățăm să lăsăm ego-ul jos, etc.
Această îndrăgosteala de multe ori înseamnă așteptări de la celălalt fără angajament.
Nu ne este nicioadată frică pentru alții, ci pentru noi înșine. Nu putem deveni ceea ce vrem să fim atâta timp cât nu acceptăm ceea ce nu vrem să fim.
Câteva aspecte ale Iubirii de Sine:
– Să-mi dau voie să fiu ceea ce sunt, cu tot cu calități și defecte.
– Să-mi dau voie să accept ceea ce nu iubesc la mine.
– Să-mi ascult inima mereu.
– Să fiu atent la nevoile mele.
– Să-mi pun limite sănătoase.
– Să mănânc potrivit pentru mine.
– Să-mi aleg anturajul potrivit.
– Să mă îmbrac cum îmi place.
– Să-mi dau voie să fac ceea ce îmi place și mă reprezintă.
Câte aspecte ale iubirii față de ceilalți:
– Să le ofer dreptul celorlalți să fie ceea ce ei sunt.
– Să ofer fără să aștept ceva la schimb.
– Să le înțeleg problemele și greșelile fără să caut să-i schimb.
– Să nu-i judec sau condamn.
– Să le dau voie să ia decizii fără să depindă de mine.
– Să le dau voie să trăiască experiențele de care sufletul lor are nevoie.
Rezumat:
– Iubirea de sine este imperios necesară pentru a fi fericiți și a funcționa armonios într-o relație;
– Câtă iubire ne oferim nouă, atâta primim și din exterior; ce nu iubim noi la noi, nu o să iubească nici ceilalți la noi;
– A dori să-l schimbăm pe celălalt înseamnă egoism;
– Toate pasiunile noastre din îndrăgosteală nu înseamnă și iubire, însă dacă oferim cu iubire toate acele pasiuni, atunci o să menținem focul arzând fără să se stingă;
– Acceptând ceea ce nu putem accepta la noi generează iubire de sine;
Întrebări de pus:
Cum crezi că trebuie să fi ca să te poți iubi și să meriți să fi iubit de către ceilalți?
Ce decizie ai lua astăzi pe care încă nu ai luat-o dar care șți că ți-ar crește stima de sine?