Îndrăgosteala este procesul transformator ce unește două persoane la nivelul cel mai intim.
De ce ne îndragostim?-Din relațiile toxice din arborele nostru genealogic. Ne căutăm “Sufletul Pereche” și ne îndrăgostim de unul/una și de altul/alta până când dai de cap programului ce rulează.
-Ghizii noștri ne fac să ne îndrăgostim de acea persoană deoarece avem nevoie de ea în evoluția noastră.
-Un suflet din astral te-a ales ca părinte și vrea să vină pe lume având nevoie de gena ta și a persoanei de care te-ai îndrăgostit. După ce se însămânțează copilul, poți rămâne în continuare cu acea persoană de care te-ai îndrăgostit sau nu, în funcție de cum este mai benefic în evoluția voastră.
-Ai farmece făcute (Magie Neagră) să te îndrăgosteșți de o persoană anume. Există numeroase metode de a le află. Dacă crezi că poți avea astfel de legături și nu știi cum să le identifici singur, te invit să-ti fac analiza amprentei energetice și să aflăm împreună.
-Poate să fie și o relație karmică pe care avem nevoie să o vindecăm. Astfel, începem prin îndrăgosteala ce parcă nu ne lasă să ieșim din acea relație toxică.
-Ești manipulat sexual și ai impresia că ești îndrăgostit până peste cap.
-Pur și simplu este o reacție chimică-alchimică între tine și altcineva. Fără motive karmice, evoluție, farmece, etc.
Cam așa face viața cu noi ca să evoluăm…când ne îndrăgostim brusc de cineva. Nu te-ai întrebat? De ce din atâtea persoane te-ai îndrăgostit fix de el/ea?
Viața este deșteaptă și știe de cine și cum să ne facă să ne îndrăgostim. Scopul este ca noi să ne transformăm și să evoluăm. Fie că este o relație ce necesită să ne vindecăm prin ea, fie că este o relație prin care trebuie să aducem un copil pe lume sau doar o simplă aventură de 3 luni.
Prin îndrăgosteală ai impresia că acel gol s-a umplut și te visezi la cel mai înalt nivel spre care aspiri.
Exemplu: Te îndrăgosteșți de un bărbat pentru poziția lui socială. Este posibil ca tu să nu ai această poziție pe care el o are, însă în interiorul tău profund îți dorești și tu asta.
Cele mai solide relații pornite din îndrăgosteli sunt cele când ne îndrăgostim de cine este celălalt la nivel de “a fi”. Nu pentru jobul lui, curul ei, banii lui, poziția lui, cât de frumoasă este, etc. De ce? Pentru că toate sunt trecătoare.
Exemplu:
1) Te-ai îndrăgostit de ea pentru că este frumoasă. Peste 20 ani cel mult, să zicem, nu mai este așa cum ai văzut-o atunci. Ce faci? Vei căuta în altă parte deoarece tu nu te-ai îndrăgostit de cine este ea, ci de cum arată ea.
2) Te-ai îndrăgostit de el pentru că are bani și o poziție socială bună. Peste 5 ani, să zicem, nu mai are așa mulți bani și ajunge un nimeni. Ce faci? Te despărți de el pentru că nu îți mai împlinește nevoile.
Când noi am măiestrit un aspect în interiorul nostru, nu îl mai căutăm în exterior. Dacă noi suntem împliniți cu poziția noastră și ceea ce noi reprezentăm social nu o să mai căutăm în exterior un bărbat cu aceste caracteristici. Orice căutăm din exterior este ceea ce nu regăsim în interiorul nostru.
Când se termină Îndrăgosteala se vede realitatea așa cum este ea, inclusiv defectele. Aici începe scandalul dintre cei doi. Nu mai suntem cu capul în nori să visam la floricele pe câmpii, ci ne lovim de realitatea brută. De abia aici începem să ne maturizăm prin acea relație în care ne aflăm.
Este posibil ca atunci când am măiestrit în noi ceea ce am căutat de la partener să nu ne mai simțim atrași de el. Spre exemplu: dacă am crescut în vibrație și ne-am trezit spiritual, brusc o să-l simțim străin pe partenerul nostru, care încă a rămas în adormire și la o frecvență inferioară nouă. Astfel, vom începe să căutăm un partener pe frecvența noastră. Este firesc deoarece chakra 2 caută relații pe aceeași vibrație. Asta este un semnal că relația e pe final. Orice început are și un sfârșit. Posibil ca relația să-și fi atins obiectivul.
Știți de acei oameni ce fac hipnoză-mesmerism? Când îi fac pe participanți să se îndrăgostească și după brusc să le treacă? Așa este, dragostea este oarbă…dar e dulce și necesară în evoluția noastră ca oameni.
Alte surse de îndrăgosteala:
-Instructorul de Yoga
-Psihologul
-Fotograful
-Profesoara
De ce? Pentru că ne oferă exact ceea ce căutăm și îl simțim atât de senzual la nivelul cel mai intim. Exemplu: Tocmai ne-am trezit spiritual și îl întâlnim pe instructorul de yoga care este așa de magnetic. Și ne întrebăm “Wow de ce oare? Sigur este sufletul meu pereche…”. În realitate, este vorba de faptul că ne căutăm persoane pe aceeași frecvență.
Rezumat:
– Din îndrăgostire trebuie să facem iubire dacă vrem ca ea să-și ducă la capăt misiunea;
– Îndrăgosteala vine în viața noastră ca să evoluăm;
– Cea mai curată dragoste este atunci când îl iubim pe celălalt pentru ceea ce este el la nivel de “a fi”, nu pentru avuții, aspect sau altele;
– Ne îndrăgostim de ceea ce căutăm să fim și noi;
– Îndrăgosteala este trecătoare, iar cu trecerea ei, începem să vedem defectele în partener;
– Scopul indragostelii este să ne învețe ceva și să ne ducă într-o direcție unde nu ne-am fi dus fără ea.
Întrebări de pus:
Analizează de ce anume crezi că te îndrăgosteai în trecut la partenerii tăi și de actualul partener de ce te-ai îndrăgostit dacă este cazul. Notează cu liniuță la fiecare partener.
-Ce îți dorești cel mai mult de la partener atunci când ești îndrăgostit?
-Ce îți vine să-i oferi partenerului atunci când ești îndrăgostit?
-Cum simți îndrăgosteala?
-Ce rezultate ai avut după ce îndrăgosteala s-a terminat?
-Dacă ar fi să te mai îndrăgostești. Pentru ce ai face-o?
-Desenează cum arată pentru tine îndrăgosteala.