Haideţi să discutăm aspectele importante, despre Corpurile Subtile, Planul Astral şi Planul Existenţial. La sfârşit punem şi tehnici bune de proiecţie astrală. Dar să începem cu începutul.
Corpurile Subtile
Corpul Fizic
Este cel pe care îl cunoaşte toată lumea. Cel din carne cu cele cinci (5) simţuri principale. Nu are nevoie de prezentări.
Corpul Eteric
Leagă Corpul Fizic de Corpul Astral. Mai este numit şi Corpul Pranic. Este la o distanţă de aproximativ 5-10 cm. de corp şi este în contact direct cu Meridianele Energetice şi Chakrele. Prin el curge prana/chi în organism, prin chakre şi în meridiane.
Corpul Astral
Mai este numit şi Corp Emoţional sau Sufletul. Despre el vom discuta în continuare, deoarece cu el ne mişcăm în mare parte prin planul Astral. Emoţiile noastre sunt în direct contact cu acest corp Astral şi este influenţat de ele. Pe lângă aceste aspecte, o mare parte din memorie se află în acest Corp Astral. Tot în el se află şi o Parte din Corpul Eteric. Acest Corp Eteric dispare după moarte. Însă în călătoria astrală avem o parte din energia lui.
Corpul Astral este legat de Corpul Fizic prin Cordonul de Argint prin „frunte” după cum este ilustrat în imaginea de mai jos. (imaginea este preluată din cartea lui Valdo Wieira – Proiectologia şi exemplifică cum corpul Fizic este legat de Corpul Astral şi mai departe conştiinţa care se mişcă prin Corpul Mental). Corpul Astral este un precum un vehicul prin care conştiinţa se manifestă.
Corpul Mental
Cu el discernem situaţiile şi raţionalizăm lucrurile. Cu el separăm şi acceptăm ce este rău sau bine în viaţa noastră. Corpul Mental este şi el un vehicul de manifestare al conştiinţei. Doar că acesta se manifestă dincolo de timp şi spaţiu. Spre exemplu, ne putem duce Corpul Mental oriunde vrem fără să fim nevoiţi să ducem şi Corpul Astral sau Fizic în acel loc. Gradul de luciditate depinde de nivelul nostru de evoluţie şi maturitate. Cei care au clarviziuni sau identifică probleme în aură şi pe chakre la distanţă, de obicei o fac prin Corpul Mental.
Acest Corp Mental este şi el legat de corpul Astral printr-un cordon numit cordonul de Aur.
Mai departe de Corpul mental avem celelalte corpuri cunoscute în Teozofie precum Cauzal, Budic şi Atmic. (exemplificate în poză, culorile sunt făcute pentru a reprezenta corpurile… evident ele diferă în funcţie de vârstă, starea sănătăţii, emoţii, evoluţie şi multe alte aspecte). Despre ele doar putem deduce anumite informaţii superficiale precum: Cauzal arată cauza evenimentelor şi intuiţia de geniu, cel Budic este cel al beatiduinii şi fericirii, trăirii în prezent iar cel Atmic este Sinele nostru individual ca Ego. Totuşi aceste informaţii sunt superficiale prin deducţia gândirii evoluţiei noastre din prezent. În realitate, ele sunt mai complexe.
Planul Astral şi Planul Existenţial
Ei bine, planul astral este împărţit pe mai multe nivele. Ne referim în special la nivelul Troposferei şi al Stratosferei.
Pe cel al Troposferei se situează fiinţele mai slab dezvoltate spiritual şi mai “negre”. Acolo veţi întâlni o vibraţie mai rece, mai densă şi mai joasă. Un sentiment de depresie, durere, suferinţă, ură şi răzbunare a fiinţelor rătăcite pe acel nivel.
Cu cât urcăm mai sus spre Stratosferă, cu atât găsim fiinţe şi mai dezvoltate spiritual. Ei bine, acolo se materializează mult mai uşor prin voinţă şi gând. Astfel, sunt comunităţi care au construit mental oraşe. Cei din straturile superioare sunt conştienţi de ei (că au murit) şi evoluţia lor. Cei de pe nivelul Troposferei, habar nu au că sunt morţi majoritatea. Trăiesc încă pe pilot automat şi se află în acelaşi program karmic repetat la nesfârşit, până când se eliberează sau reîncarnează.
Perioada dintre vieţi durează mai mult sau mai puţin, în funcţie de fiecare spirit şi nivelul lui. Pe planurile inferioare, mulţi sunt traşi în mod natural la reîntrupare în funcţie de rezonanţa perioadei astrale. Asta dacă nu între timp, prin rugăciunile familiei sau ai celor care-l iubesc, eliberează din greutăţi şi urcă pe nivele superioare.
În planurile superioare ale Stratosferei se aranjează planurile superioare de existenţă pe care noi le analizăm la amprenta energetica. Aici se stabileşte un plan de evoluţie bine pus la punct pentru cel care urmează să se reîncarneze. Nu este vorba doar individual, ci există programe la nivel colectiv. Multi vin în grupuri la reîncarnări cu planuri de existenţă mai extinse. Se reîntalnesc în viaţa pe Pământ, unii se căsătoresc între ei, alţii sunt rude, alţii colegi de munca etc. Cei din Troposferă sunt traşi forţat la reîncarnări şi au un plan de existenţă la voia “sorţii”. Am văzut cazuri de oameni traşi din planurile inferioare care au avut o trezire intensă spiritual şi au urcat foarte mult. În schimb, am văzut şi alţii care au venit cu planuri bine puse la punct, dar pe care nu le-au dus până la capăt. Este un sentiment dezamagitor când ajungi acolo sus înapoi după moartea corpului fizic şi vezi că nu ai învăţat ceea ce aşteptai. Ştiţi acel sentiment de tristeţe după o despăriţire în dragoste sau trădare? Ei bine, intensitatea acelui eveniment este undeva la 20-30% din dezamagirea pe care o are cel care nu îşi învaţă lecţiile.
Nu toată lumea trebuie să fie trezită spiritual pentru a evolua şi a împlini planul. Pentru unii este mai bine să doarmă iar pentru alţii să fie treziţi. Important este să nu baţi pasul pe loc, ci să evoluezi şi să mergi înainte. Acest aspect m-a marcat pe mine cel mai mult când am văzut că majoritatea oamenilor repetă reîncarnările şi nu evouează. M-a făcut să dezvolat Iluminarea Potenţialului şi să analizez planul de existenţă prin analiza amprentei energetice pentru a-i îndruma şi pe ceilalţi să şi-l ducă până la capăt.
Am întalnit planuri făcute şi pe alte planete precum Venus cu Hatorii sau Jupiter sau Neptun sau Sirius ori Pleiade. Este o şcoală superioară pe care am întâlnit-o la majoritatea celor care şi-au făcut analiza amprentei energetice la mine. Bineînţeles, Cunoaşterea din acest articol nu este pentru cârciumari, iar dacă ai ajuns până aici înseamnă că eşti printre spiritele cu un plan de existenţă mai bine pus la punct şi cu o evoluţie spirituală mai aparte. Important este să pleci împăcat şi cu inima uşoară de aici.
Tehnici de Proiecţie Astrală
Ne referim la proiecţia astrală lucidă 100%(exista şi semilucide pe care le facem fără să ne dăm seama sau vise lucide ori stări de meditaţie transă cu proiecţia corpului mental fără să ne dăm seama unde suntem şi ce facem…prin proiecţiile astrale lucide o să vă daţi seama mai uşor de stările pe care le aveţi şi diferenţele dintre ele).
Eu prefer cu tonuri Hemi-Sync pentru echilibrarea emisferelor cerebrale deoarece aşa am fost învatat şi a dat rezultate. Puteţi să ascultaţi tonuri Hemi-Sync de aici. Sunt făcute de Institutul Monroe. Le recomand în format .flac deoarece nu îşi pierd din calitate. Dacă căutaţi pe Google Hemi-Sync download o să găsiţi destule. Însă dacă consideraţi că nu vă trebuie, atunci nu le folosiţi.
Este important înainte de proiecţie să vă impuneţi mental să faceţi o proiecţie astrală şi scopul acesteia. Spre exemplu, vă impuneţi să faceţi proiecţie astrală pentru a vedea cum este sau pentru a calatori în planurile stratosferice. Important este să aveţi intenţia şi scopul.
Vă alegeţi tonul şi îl puneţi în căşti, de preferat. Să nu fie nici prea tare, nici prea încet. Trebuie să îl auziţi astfel încât să nu vă perturbe ceva din jurul vostru.
Este de preferat să staţi întinşi în pat cu mâinile pe lângă corp şi cu capul pe o pernă sau ceva unde să nu fie gâtul încordat. Ideal este să rămâneţi relaxaţi astfel încat să nu vă tragă înapoi din proiecţie tensiunea corporală.
Acum, după ce aveţi tonul pus şi sunteţi pe poziţie, trebuie să vă relaxaţi din ce în ce mai profund. Creierul trebuie să intre în Alpha-Theta. Respiraţi în voie, urmăriţi respiraţia şi relaxaţi-vă din ce în ce mai profund.
În momentul în care sunteţi pe cale să adormiţi, ajunsi în punctul dinainte de a adormi şi sunteţi complet relaxaţi, avem mai multe tehnici.
Simţiţi pur şi simplu cum vă ridicaţi din corpul fizic.
Vă imaginaţi deasupra patului o frânghie şi vă trageţi cu mâinile astrale de ea.
Vă imaginaţi deasupra patului cum vă uitaţi la corpul vostru. La un moment dat, vă proiectaţi cu tot cu corpul astral acolo.
Poate vi se pare prea simplu ca să fie adevărat însă lucrurile chiar aşa sunt.
Când vă proiectaţi o să simţiţi corpul fizic din ce în ce mai greu şi cum vă separaţi de el, posibil şi să auziţi un sunet ca şi cum decolează avionul. Nu vă fie teamă, este firesc… nu o să muriţi.
Posibil să apară frici de acest fel. Dacă îmi posedă altcineva corpul sau dacă mor şi nu mă mai pot întoarce. Trebuie să vă liniştiţi. Dacă este să muriţi sau să vă posede altcineva corpul se va întampla oricum…fie ca sunteţi proiectaţi conştient în astral sau nu. De fapt, faceţi asta inconştient în fiecare seară şi nu moare nimeni atât de uşor proiectat în astral. De multe ori seara, Corpul Astral se separă de corpul fizic şi stă langa el. De acolo este posibil să faca proiecţia cu Corpul Mental şi să călătorească dincolo de formă şi timp.
Mai există posibilitatea să faceţi proiecţia din visul lucid. Înainte de culcare, dacă nu vreţi să faceţi proiecţia lucidă, dar vreţi să visaţi lucid, vă impuneţi mental să conştientizaţi faptul că visaţi lucid. Aici, după ce sunteţi în vis şi constientizaţi că visaţi, trebuie să vă întrebaţi unde sunteţi. Este posibil să călătoriţi prin alte vieţi, sau în viitor, sau poate sunteţi într-un plan astral. Aşa că este bine să puneţi întrebarea unde sunteţi. Iar de aici deja sunteţi lucizi. Cereţi pur şi simplu îndrumare de la sinele vostru şi vă va îndruma. Mai există posibilitatea să întâlniţi ghizi spirituali care să vă îndrume. Cereţi îndrumarea sinelui şi vor apărea. Planul astral este complex şi vast. Dar cel mai bine o să-l înţelegeţi când îl exploraţi. În planul astral puteţi întâlni şi animale. Nu doar cele cunoscute pe pământ ci şi cele din poveştile mitice. Unicorni, dragoni, sirene şi altele. Ştiu că sunt multe curiozităţi şi întrebări. Pe multe o să le aflaţi singuri din explorări iar altele le puteţi găsi în cărţile scrise de Robert Monroe, William Bulham, Chico Xavier şi Waldo Vieira. Puteţi să mă întrebaţi şi pe mine pe Facebook dacă aveţi întrebări şi nelămuriri.
Vă invităm în continuare la analiza amprentei energetice. O considerăm Autocunoaştere de Top în perioada pe care o traversăm. Este important să vă cunoaşteţi planul existenţial, parte din reîncarnări, cine sunteţi, care vă este familia de suflete, de ce aţi venit aici şi cum puteţi să evoluaţi mai repede şi mai uşor, fără să bateţi pasul pe loc. Răspunsurile acestea vi le pot oferi chiar eu prin analiza făcută de mine. Detalii aici
Eu Vă Mulţumesc pentru că aţi citit articolul până la capăt şi aţi dat dovadă de interes. Vă încurajez să faceţi proiecţii lucide conştienţi pentru a trece de la Credinţă la Cunoaştere şi Vă Iubesc pentru ceea ce sunteţi! 😀 ❤️