Meniu Închide

Ce este Voința Divină?

“Iubește și fă ce vrei!”  Fericitul Augustin

Vointa Divina

     Dar există voință divină și voință umană? Hmm…

     Ori să înțelegem că la un nivel mai profund există doar voință divină. Astfel încât credința noastră în Voința Umană este destul de limitată și iluzionată de Maya.

     Noi spunem că avem Liber Arbitru și că putem face altceva împotriva Voinței Divine din cauza căderii în dualitate de la inimă la creier. Astfel ne vedem separați de sursă-ocean, ne vedem “în afara lui” deși suntem tot în ocean doar că ne credem separat de el și inotăm împotriva oceanului.

     Care ar fi voința umană? Și de ce o avem? Păi o avem ca să învățăm ce este răul și binele la nivelul lecțiilor de viață din dualitate. Prin urmare după ce ne depășim lecțiile și ne ducem misiunea până la capăt ajungem la nivelul de conștientă Christică iar voința noastră devine una cu voința divină. Mai bine spus, suntem conștienți de voința divină ca fiind una cu noi înșine și de noi ca fiind Copiii lui Dumnezeu.

     Acolo suntem Co-Creatori împreună cu Creatorul. Învățăm să dăm naștere în Ocean conștienți și în acord cu Legile Divine.

     De fapt, cu adevărat avem liber arbitru și putere de manifestare atunci când înțelegem Legile Divine și învățăm să materializăm în acord cu ele. Avem cu adevărat Voință mai mare sau mai mică în funcție de nivelul fiecăruia de evoluție spirituală, nivel care vine în urma experiențelor și Cunoașterii de Sine.

     Voința divină de fapt este iubirea din adâncul inimii noastre. Din acest motiv avem și citatul “Iubește și fă ce vrei!” (Fericitul Augustin). Poate nu degeaba i se spunea Fericitul. Voința Divină-Iubirea ce mai profundă este de multe ori în strânsă legătură cu frica noastră adâncă pe care nu o înțelegem și nu știm cum să o biruim. Tocmai ea funcționează la fiecare în parte ca o Ispită și Lecție de viață până îi înțelegem mesajul și o depășim.

     Dar putem să facem ce vrem la nivelul dualității și a minții noastre oricum? Păi.. nu prea. Avem cu toții nave spațiale să ne plimbăm prin Cosmos? Nup… suntem prizonieri pe această planetă mai mult sau mai puțin.

     Haideți să luăm un exemplu cu Iisus când a fost ispitit de diavol să sară de pe stancă dacă este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

Şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”.

Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”.

     Vedeți? Iisus zice clar aici că se fac lucrurile când e voia Tatălui, voia Sinelui, voia lui Brahman, nu așa la mișto. Astfel lucrează Sinele-Dumnezeu-Viața, prin oameni.

     Ei da… până la urmă totul este Tatăl-Fiul-Duhul Sfânt, Conștiință-Existență-Beatitudine, Brahman-Vishnu-Shiva.

     Și cu toate acestea de ce nu putem să facem chiar ce vrem, de ce nu avem așa mult Liber Arbitru pe cât am crede? Pentru că nu suntem la un nivel mai elevat în care să avem puterea de a materializa instantaneu gândurile-sentimentele-emoțiile în viața noastră. Astfel probabil ne-am autodistruge și mai rapid decât o facem în prezent.

     Suntem căzuți în dualitate, adică în lecțiile de viață despre care tot discutăm în articolele noastre până învățăm să ne întoarcem la Sinele nostru. Când ne învățăm lecțiile de viață, învățăm ce este iubirea de fapt și Voința Divină a Sinelui. Fiind cunoscători de rău și bine nu rămâne decât să primim Viața Veșnică/Eternă-Shakti a Sinelui nostru Divin.

     Pentru a vă conștientiza mai ușor lecțiile de viață și pentru a ieși din dualitate vă invit să faceți și voi analiza amprentei energetice, în care sunt specializat, indiferent dacă sunteți maeștri sau începători.