Meniu Închide

A fi în Lumină

     În lumea Spiritualității toți vor să fie în Lumină și au diferite percepții care mai de care legat de ce anume este această Lumină.
 
     Câteva dintre ele ar fi:
 
-Să fie totul așa pace și iubire(doar că pe pământ lucrurile stau puțin altfel.)
-Să stai numai în vibrații înalte(La fel, fiecare interpretează cum vrea aceste vibrații înalte.)
-Lumina este superioară unui anume întuneric(Dualitate, real nu există acest conflict lumină vs întuneric.)
-Să nu mănânci alimente de origine animală.
-Diferite percepții legate despre cum trebuie să fie și să se comporte un om Spiritual(altă dualitate).
 
     Așadar cum putem defini lumina asta. Lumina o punem sinonimă cu Adevărul. Iar întunericul să-l punem cu ignoranța și confuzia.
 
     Din momentul în care trăiești în Adevăr se aprinde becul în întuneric.
 
     Cum trăim în Adevăr și Lumină? Prin a ne deschide sincer Inima și Mintea să cuprindem Duhul Sfânt și să ne lumineze.
 
     Asta înseamnă că vom înțelege clar viața atât din punct de vedere vibrațional cât și al nivelului de conștientă.\
 
     Practic a fi în Lumină înseamnă a trăi în Adevăr și a vedea viața din această perspectivă superioară. Prin deschiderea inimii începem să simțim adevărul apoi prin deschiderea glandei pineale să-l înțelegem mental. Asta o să dea jos multe percepții eronate pe care le am avut de a lungul timpului.
 
Vă invit să vizionați clipul full de pe YouTube pe care l-am lăsat aici.
Mulțumesc ????